Lansarea primului Centru de Consiliere și Sprijin în favoarea optimizării serviciilor integrate social-medicale ”Maria de Mangop”

~ Anunț de Presă ~

Recenta adoptare a modificărilor substanțiale aduse Legii 100/2024 constituie un prim pas promițător, alături de sprijinul metodologic și financiar pus la dispoziție României prin PNRR. Greul însă pentru profesioniștii și practicienii din cadrul sistemului de furnizare a serviciilor integrate social-medicale abia de acum încolo începe, în sensul că implementarea cu succes a noilor cerințe și recomandări, precum și înăsprirea penalităților, depinde de gradul de deschidere, profesionalizare, implicare și de cooperare între toți cei motivați.

Astăzi, 5 iunie 2024, este dat de acum startul Campaniei Naționale de conștientizare și strângere de fonduri, atragere și încheiere de parteneriate în beneficiul transformării pozitive a sistemului de furnizare integrativă a serviciilor sociale și medicale. Aceasta este inițiată și coordonată prin parteneriatul în vigoare între Asociația ”Maria de Mangop”, Cabinetul Asociat CNASR de Asistență Socială ”Elena BRÂNZEA” și Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD https://ciosuerd.houseofeurope.ro), platformă educațională fondată în 2012 cu amabilul sprijin al Academiei Române.

Obiectivul central al campaniei va fi realizabil prin organizarea și activitățile noului Centrul de Consiliere și Sprijin în favoarea optimizării serviciilor integrate social-medicale ”Maria de Mangop”. Acesta vizează perfecționarea furnizării serviciilor social-medicale adresate tuturor tipurilor de furnizori, parteneri, deținători de interese sau beneficiari direcți, prin intermediul unei platforme virtuale de profil, spre a face posibilă conectarea de oriunde în țară.

Categoriile-țintă vizate include în egală măsură furnizorii de servicii, donatorii/partenerii potențiali, precum și decidenții, profesioniștii și practicienii, îndeosebi care se află în procesul de supervizare pentru accesul la această profesie liberală din România.

Centrul de Consiliere și Sprijin în favoarea optimizării serviciilor integrate social-medicale ”Maria de Mangop”  se dedică integral membrilor afiliați, cu ferma convingere că numai împreună poate fi generat, de la firul ierbii, noul cadru asociativ-procedural și de antrenare a competențelor transversale/ abilităților necesare. În paralel, sunt vizate și creșterea stimei de sine, respectabilitatea și conștientizarea ponderii acestor tipuri de servicii, precum și, de cealaltă parte, a  empatiei, solidarizării și simțământului datoriei împlinite din partea slujitorilor devotați ai acestor nobile cauze.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot consulta siteul https://ocrotiresociala.eu/centru-sprijin-servicii-integrate-mariademangop/ și astfel beneficia de înscriere gratuită la cea dintâi sesiune de consiliere oferită de specialiștii Centrului.

Din partea Consiliului Director al Asociației de Dezvoltare Durabilă și Intercomunitară ”Maria de Mangop”,
Asist. Princ. Elena BRÂNZEA, Președinte

București, 5 iunie 2024