Aplicarea Regulamentului UE – GDPR privind protecția datelor cu caracter personal

~ Anunț de Presă ~

Până la intrarea completă în vigoare a Regulamentului UE pentru Protecția Datelor Personale – GDPR 679/2016, a mai rămas un interval de timp foarte scurt. Noul Regulament deschide un mod efectiv de desfășurare a activității tuturor instituțiilor și organizațiilor din sectorul public, precum și din mediul privat, privind gestionarea datelor cu caracter personal pe care le dețin.

Acest nou cadrul este din start valabil în mod unitar pentru toate Statele Membre UE, așadar și în România, și a fost conceput în mod expres pentru a consolida și unifica drepturile de confidențialitate în mediul online și pentru mai buna protejare a datelor personale ale tuturor cetățenilor din Uniunea Europeană. În plan practic, GDPR impune de acum desemnarea a cel puțin unui Responsabil cu Protecția Datelor cu Caracter Personal (DPO – Data Protection Officer – Ofițer Protecția Datelor), în situația în care se colectează și/sau se procesează date cu caracter personal. Acest DPO devine o persoană-cheie și cu un grad ridicat de autonomie și responsabilitate în cadrul oricărei organizații care are de-a face cu operațiuni de prelucrare a datelor și cu asigurarea protecției acestor date.

În acest context, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD) – proiect fondat de Fundaţia EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu Centrul de Biodiversitate al Academiei Române (anul 2012) – și Departamentul de Formare și Consiliere al Asociației CLDR România, membră a Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (CoDCR, Viena) au considerat oportun să inaugureze, cu sprijinul tehnic și logistic al Euro Market Solutions, primul program de formare și sprijin la nivel național pentru protecția datelor cu caracter personal, formarea profesională implicită și asigurarea bunei implementări/externalizări a procesului respectiv.

Conferința de lansare a avut loc în data de 19 februarie 2018, la Biblioteca Academiei Române, cu participarea și amabilul sprijin al următoarelor instituții/personalități: Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – Oana Luisa DUMITRU – Șeful Biroului Relații Internaționale; Academia Română, Secția de Știința și Tehnologia Informației – Dr. ing. Viorel GAFTEA – Secretar Științific; Președintele Consiliului Consultativ IT&C, Ion VACIU – Director ”Comunicații Mobile”; Prof. Gheorghe DUDA – Vicepreședinte CLDR; CIO-SUERD – Sever AVRAM – Coordonator General. Au fost prezenți, de asemenea, reprezentanți ai unor importante organisme mass-media: Agenția Națională de Presă AGERPRES, TVH, Privesc.eu, Comunicații Mobile.

Întrucât orice posibilă încălcare a cerințelor Regulamentului GDPR este supusă unui regim de sancțiuni financiare cu amenzi de până la 4% din cifra globală de afaceri, precum și pentru a se evita alte penalități, invitații au recomandat o evaluare temeinică a situației interne din fiecare instituție sau companie și au prezentat cele două componente ale inițiativei lansate: cursul online DPO, cu o structură în 6 module, condensată pe durata a două zile, incluzând evaluarea online a asimilării cunoștințelor și emiterea Certificatului de Absolvire; componenta de asistență în implementare/externalizare și de susținere a comunităților locale și consiliilor județene, care beneficiază astfel de o reducere specială de 25% din costurile cursului. Pentru susținerea asociațiilor și fundațiilor, vom oferi un discount de 15% pentru organizatiile non-guvernamentale care vor urma acest curs. De asemenea, și companiile care își vor forma Ofițeri DPO prin acest curs vor beneficia de un voucher de reducere de 10% din valoarea altor servicii de asistență și consiliere IT.

Informații suplimentare pot fi solicitate Secretariatului Tehnic CIO-SUERD la tel./fax: 021.2304997; e-mail: info@houseofeurope.ro sau pot fi consultate pe siteurile: www.houseofeurope.ro/SUERD/GDRP.html sau www.euromarket.ro/curs-dpo-gdpr

Pentru conformitate,
EUROLINK-Casa Europei / CIO-SUERD
București, 19 februarie 2018