All posts by CLDR

01mart./24

Leadership-ul European al Competitivității Sustenabile

Pentru prima oară, în mod practic, în istoria recentă, instituțiile-cheie ale Uniunii Europene au căzut de acord în favoarea intrării în vigoare a unei unificări a Directivelor și Regulamentelor UE cu privire la introducerea criteriilor profitabil defalcate referitoare la factorii de rating acordați companiilor cu peste 250 de angajați pe cele 3 paliere aferente ESG: mediu, societal și guvernanță corporativă.

În scopul atingerii cu adevărat a unei abordări productive, responsabile și armonizate ca standarde europene, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD) coordonată de Fundația EUROLINK-Casa Europei (membră EUNET), împreună cu partenerii săi instituționali vă semnalează pe această cale în mod prioritar oportunitatea cu totul deosebită de a face parte și de a profita de beneficiile PROGRAMULUI NAȚIONAL COMUN DE FORMARE (fondat în 2012, cu amabilul sprijin al Academiei Române). Programul nostru opereaza pro-activ în sistemul internațional ”lifelong learning”, promovat și recomandat de UNESCO și UE, fiind deschis tuturor celor care înțeleg cât de importantă este asumarea noii abordări ESG atât pentru cariera lor personală, cât și pentru brandul și profitabilitatea companiei. Cea mai recentă prognoză privind perspectivele unei cariere în domeniul sustenabilității și rezilienței pentru următorul deceniu arată că aceste roluri profesionale sunt la nivel european din ce în ce mai solicitate și bine răsplătite, ajungând la o medie de circa 88.000 euro anual.  

În acest sens, drept urmare a acestor dezvoltări menționate, sunteți invitați să luați parte la primul program intensiv organizat în România, sub genericul: ”Leadership-ul European al Competitivității Sustenabile. Acest demers conține 7 soluții-cheie fundamentale din unghiul de vedere al conformării cu reglementările ESG la nivel comunitar, al consolidării abordării strategice a propriului brand corporativ, al prevenirii unor potențiale litigii sau penalizări, al atractivității investiționale a ofertei pe piață a companiei și a ranking-ului la nivel național, european și global.   

Modalitatea de desfășurare cuprinde furnizarea setului de informații, studii de caz, bune practici și soluții inovative sugerate, alături de repere bibliografice esențiale, în format online, asincron, însoțită, în paralel, de sesiuni de consiliere personalizată, la alegere, prin videoconferință sau live, în intervalul 15 martie – 14 aprilie 2024.

La finalul programului, în baza transmiterii viziunii personale asupra căilor și metodelor sugerate în beneficiul sporirii competitivității economico-sociale prin sustenabilitate și reziliență a businees-ului, toți participanții primesc individual, din partea Catedrei Internaționale Onorifice ”Jean Bart” (CIO-SUERD), Diploma Specială ”European Sustainable Competitiveness Brand Ambassador / Leader” și Scrisoarea Oficială de Certificare, în cadrul reuniunii finale de networking și lobby interinstituțional, ce va avea loc în contextul marcării World Earth Day – marți, 23 aprilie 2024 (fizic, la București și online).

Pe scurt,  programul cuprinde următoarele componente ce trebuie armonizate la nivelul întregii strategii a companiei:

  1. înțelegerea motivațiilor și consecințelor practice, avantajelor și vulnerabilităților derivate din schimbările climatice;
  2. sinteza bazelor legislative cheie;
  3. elaborarea strategiei și a planului de acțiune, precum și adoptarea căilor și metodelor de conformare cu cadrele, standardele și procedurile existente / emergente;
  4. corelarea profitabilă a acțiunii, abordării manageriale și de leadership cu cele trei dimensiuni ESG;
  5. implicațiile bugetare și ale procesului de colectare, cercetare și raportare a datelor din unghi de vedere investițional;
  6. beneficiile aduse de adoptarea noii culturi ESG, îndeosebi din unghiul de vedere al responsabilizării sociale și evitării fenomenului de greenwashing, inclusiv dezavantajele și penalitățile implicate;
  7. strategii de management al riscurilor și schimbării, tips and tricks în favoarea brandului ca rating național, european și global.

În cadrul unei reuniuni finale de networking și lobby interinstituțional, în contextul marcării World Earth Day, în data de marți, 23 aprilie 2024 (fizic la București și online), toți participanții primesc Diploma Specială ”European Sustainable Competitiveness Brand Ambassador / Leader” și a Scrisorii Oficiale de Certificare.   

Contribuția bănească aferentă sprijinirii desfășurării acestui program include: procedura de înscriere; accesul nelimitat și în orice moment la temele propuse și bibliografia aferentă; consiliere personalizată și clarificări suplimentare; participarea la următoarele evenimente publice de profil ale organizatorilor și partenerilor acestora; eliberarea documentelor de certificare a absolvirii programului. Informații și înscrieri: https://ciosuerd.houseofeurope.ro/leadership-ul-european-al-competitivitatii-sustenabile/

Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, Radio România Actualități, Agenția RADOR, Project-E.ro

Parteneri Media: Finantare.ro, CalendarEvenimente.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, PRwave.ro, ComunicateMedia.ro, 24PHarte.ro, ”Buletin Dunărean”.

Pentru conformitate,

Secretariatul Tehnic CIO-SUERD

Adaptarea rapidă la nevoile actuale ale economiei și societății prin sistemul Lifelong Learning promovat CIO-SUERD

În întreaga Uniune Europeană, dar și în plan mai larg, inteligența artificială și aplicațiile derivate din aceasta încep să fie percepute de o parte a angajaților mai mult drept o amenințare la adresa locurilor lor de muncă actuale. În realitate, gradul de perimare a unor roluri profesionale și tipuri de carieră este mai curând impulsionat de avansul acestor aplicații în curs de extindere, întrucât stimulează reconversia în noi tipuri de carieră și chiar formarea spre a antrena noi competențe practice ce vor fi în viitorul apropiat tot mai căutate și bine răsplătite. Altfel spus, diplomele obținute anterior într-o anumită disciplină sau sector de activitate lasă treptat locul pe piața muncii unor noi soft skills, ca și căutării de către angajatori a noi  competențe adaptate acestor nevoi de dezvoltare social-economică, dar și personală.

Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD) a urmărit încă de la fondarea sa, acum 12 ani, ca platformă de internaționalizare a educației o flexibilizare și o lărgire a paletei de oportunități în carieră care, odată cu intrarea în noul Deceniu al Științelor Sustenabilității pe plan global, să ajungă a fi în centrul transformărilor și repoziționării profesionale, indiferent de formatul ales: online, hibrid sau live. Sistemul cunoscut sub numele lifelong learning (învățarea pe tot parcursul vieții), promovat și recomandat atât de UNESCO, cât și de UE, inclus în mod explicit și în noua Lege a Educației din România, deschide acum porțile pentru o mai eficientă contracarare a crizei din educație de care se discută inclusiv în rețeaua universităților prestigioase din Europa, SUA și Canada.

Astfel, conform Universities Association for Lifelong Learning, acest concept devine de acum ”vital pentru economie, ca și pentru societate”, contribuind în acest mod la wellbeing-ul personal al fiecăruia și la răspunsul față de provocările de mediu și energetice de care ne lovim.

Din paleta de oportunități disponibile, susținem drept cele mai stimulative și adecvate specializări interdisciplinare pentru practicienii profesiilor liberale:

Cursurile se desfășoară online pe o perioadă de trei luni, incluzând ore de curs plus consiliere personalizată live sau online (la cerere), prin intermediul unei platforme educaționale, accesibilă oricărui cursant în mod flexibil. Participanții primesc, în urma evaluării finale, Certificat de Absolvire cu Anexa detaliată incluzând competențele și abilitățile vizate și modalitatea de evaluare, eliberat de Catedra Internațională Onorifică „Jean Bart” CIO-SUERD, al cărei Coordonator Științific este Prof. univ. dr. habil Eric GILDER.

În scopul de a profita de întregul pachet complet formare, certificare, recomandare, consiliere și ghidaj până la îndeplinirea obiectivelor fixate de carieră, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” invită pe cei motivați să consulte siteul https://ciosuerd.houseofeurope.ro și să ne contacteze pentru detalii suplimentare și înscrieri.

Pentru conformitate,

Secretariatul Tehnic CIO-SUERD

Cele 3 rezoluții pentru 2024

în favoarea celor mai solicitate și răsplătite cariere

Încă din antichitate, din vremea Imperiului Babilonian, s-a încetățenit tradiția fixării și exprimării unor așa-numite rezoluții sau decizii pe care să le luăm la început de nou an, spre a reuși să procedăm la acele schimbări și reușite pe care ni le dorim și ne bazăm cel mai mult proiectul de viață.

În contextul de astăzi, deși tehnologia și robotizarea promiteau să aducă doar confort, comodități în plus și belșug pentru cât mai mulți, avansul mai galopant decât acela scontat, sunt tot mai mult văzute și ca sfidări potențiale sau iminente, în special în sensul necesității unor hotărâri importante privind reorientarea sau chiar reinventarea în carieră, în scopul unui statut social și financiar superior, al unei stabilități sporite și al adaptării prin noi soft skills. Aceste noi competențe transversale se dovedesc utile mai cu seamă în raport de avalanșa schimbărilor în curs pe plan climatic, economic, geo-politic și al asigurării sustenabilității și rezilienței societale. În cazul României, schimbarea respectivă de paradigmă este configurată și sprijinită inclusiv prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finanțat majoritar de Comisia Europeană.

Cum și noi, ca și cetățeni ai unui Stat Membru UE și NATO, pornim pe de-a întregul motoarele în logica Deceniului Științelor Dezvoltării Durabile proclamat la nivel global, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD), platformă de internaționalizare a Educației, fondată cu amabilul sprijin al Academiei Române de către EUROLINK – House of Europe, vă recomandă la început de nou an 3 posibile rezoluții, cu valabilitate cât mai extinsă. Acestea sunt menite să deschidă oportunitățile scontate tuturor celor ce aspiră la împliniri mai consistente pe plan profesional.  În intervalul de timp de până în anul 2033, este cu atât mai importantă adoptarea în practică de cât mai multe universități și centre de inovare și antreprenoriat a conceptului inițiat de UNESCO și promovat drept Lifelong Learning – învățarea pe tot parcursul vieții, cu accent pe noile competențe practice necesare oriunde în Europa:

  1. Să mă FOCALIZEZ pe deprinderea – dacă nu a unei noi specializări, cel puțin pe adaptarea la noi abilități ce îmi vor fi vitale, mai ales dacă presupun că va scădea cererea de muncă în domeniul meu de activitate, iar automatizarea, Inteligența Artificială vor conduce la dispariția vechilor joburi sau stiluri de lucru în viitorul apropiat!
  1. Să INVESTESC mai multă energie și timp în propria mea dezvoltare și formare profesională în anul ce vine prin implicarea în sesiuni de training, webinar-uri, consiliere pentru dezvoltare personală care să mă ghideze spre obiceiuri mai sănătoase, de păstrat pentru restul vieții.
  1. Să DEDIC mai puțin timp, îndeosebi pe rețele sociale, așa cum le cerem propriilor copii, dar să mă familiarizez cât mai serios cu noi aplicații și limbaje digitale care să mă ajute să previn anumite piedici sau handicapuri în profesie, iar expertiza mea să fie mult mai înțelept  valorizată și recompensată în noul context spre care inevitabil avansăm cu toții.

În practică, această răscruce în care ne situăm poate fi valorizată îndeosebi prin certificarea și recomandarea oferită celor motivați să lucreze în noi roluri sau sectoare precum:  

  1. Expert & Consultant UE în Managementul Guvernanței Sustenabilității (ESG) – Raportarea și auditul dezvoltării sustenabile – Mini MBA
  1. Manager de proiecte europene în stil remote și hibrid – Executive Master in Business Administration Fast Track Programme
  1. Expert & Antreprenor UE în Managementul Economiei Circulare și Dezvoltării Durabile – Mini MBA
  1. Managementul Bio-Economiei, Inovării și Guvernanței
  1. Promotori și Experți UE în Managementul Destinației de Ospitalitate Turistică de Excelență (OMD)
  1. Diplomație Internațională în contextul Digitalizării Transformative – Mini Executive MBA (în limba engleză)
  1. Expert UE în Managementul Proiectelor de Redresare & Reziliență și în Administrarea Granturilor Europene. Focus: PNRR-România
  1. Consultant & Expert European – Global în Public Relations și Comunicare Strategică, Digitală și CorporativăMini-MBA
  1. Expert UE în Managementul Serviciilor  Comunitare Integrate de Asistență Socială & Medicală
  1. Expert UE & Trainer în reziliență personală, în cadrul echipei și societal-transformativă
  1. Expert European în Dezvoltare și Inovare Urbană – Smart & Resilient City
  1. Experți și Ofițeri Dunăreni în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD)

Care sunt noutățile cu care CIO-SUERD vine în întâmpinarea nevoilor de certificare, consiliere și sprijin în carieră?

1. Se are în vedere întrunirea celui mai bun raport timp-calitate-costuri pentru beneficiarii programelor și pachetelor noastre speciale, inclusiv de tip mini-MBA.

2. Se dă posibilitatea alegerii stilului de acumulare a cunoștințelor țintite către competențe practice în toate cele trei modalități: online, hibrid și live.

3.  Este inclus ghidajul personalizat, precum și recomandarea absolvenților în scopul validării progresului în carieră și a promovării profesionale vizate.

4. Prima sesiune demo este accesibilă live sau telefonic, în mod gratuit și la cerere, pentru a armoniza cât mai flexibil așteptările membrilor grupelor de studiu în funcție de obiectivele urmărite.

5. Se conferă oportunitatea unui discount special pentru înscrierea timpurie (Early Bird). 

6. Se adaugă drept beneficiu combinarea a câte două specializări complementare din lista prevăzută, cu o reducere suplimentară.

7.  În afara sprijinului pentru garantarea succesului tuturor absolvenților, se prevede afilierea gratuită la Rețeaua Națională PROFEX a Promotorilor, Facilitatorilor și Experților CIO-SUERD în favoarea cooptării mai lesne a acestora în cadrul inițiativelor, proiectelor și parteneriatelor ulterioare.

Cursurile se desfășoară online în perioada lunilor ianuarie – martie 2024, incluzând ore de curs plus consiliere personalizată live sau online (la cerere), prin intermediul unei platforme educaționale, accesibilă oricărui cursant în mod flexibil. Participanții primesc, în urma evaluării finale, Certificat de Absolvire cu Anexa detaliată incluzând competențele și abilitățile vizate și modalitatea de evaluare, eliberat de Catedra Internaționala Onorifică „Jean Bart” CIO-SUERD.

Pentru detalii suplimentare, cei interesați sunt invitați să consulte siteul: https://ciosuerd.houseofeurope.ro – , iar ulterior, să transmită expresiile de interes pentru participarea la Programul Național Comun de Formare al CIO-SUERD.

Cu urările noastre de deplin succes,

Secretariatul Tehnic CIO-SUERD

22dec./23

Bune practici, noi oportunități și promovarea reformei serviciilor sociale de către sociatatea civilă

Lansarea siteului și buletinului informativ al Asociației ”Maria de Mangop”

Drept rezultat al Parteneriatului Strategic, creat între Catedra Internațională ”Jean Bart” (CIO-SUERD), platformă de internaționalizare a educației, fondată în parteneriat și cu amabilul sprijin al Academiei Române, Departamentul de Consiliere și Sprijin pentru Furnizarea Serviciilor de Asistență Socială (SAS) al Fundației EUROLINK-Casa Europei și Asociația de Dezvoltare Durabilă și Intercomunitară ”Maria de Mangop”, a fost editat primul număr al Buletinului Informativ, conceput în mod special să reflecte periodic dinamica schimbărilor intervenite prin reformarea modului de furnizare a serviciilor sociale, potrivit noii legislații în curs de adoptare, precum și semnificative sugestii, recomandări de bune practici și oportunități în domeniu, din spațiul european, inclusiv referitoare la finanțările disponibile în perioada imediat următoare prin transpunerea în practică a PNRR. 

Inițiatorii se focalizează asupra introducerii și diseminării modelului european de centre de servicii integrate medicale și sociale prin aplicarea metodologiei integrativ-holistice care să stimuleze îndeosebi formarea și antrenarea deprinderilor de viață cât mai independentă ale beneficiarilor actuali și viitori.

Menționăm că obiectivul central al Asociației reprezintă crearea celui dintâi Centru de Octrorire Socială ”Maria de Mangop”, în baza experienței de peste 7 ani acumulate de grupul de inițiatori prin precedente inițiative, campanii de conștientizare și programe de formare și certificare ale experților în servicii sociale, care să funcționeze atât în sistem fizic, cât și online, în vederea promovării la scară largă a asigurării condițiilor Stării de Bine, sustenabilității și rezilienței în special pentru grupurile vulnerabile. 

Aceste eforturi se încadrează armonios la procesul de aliniere a domeniului asistenței sociale din România la standardele europene promovate și susținute de Rețeaua Europeană Socială (ESN – European Social Network), în vederea îmbunătățirii la nivel național/inter-generațional a oferirii acestor forme de ocrotire socială, în mod specific prin mecanismele deja active ale Orașelor Incluziunii Sociale și instrumentele aferente pe care soluțiile digitale le pot integra în acest sector sensibil și în plină transformare la nivel UE.

Dincolo de măsurile anunțate privind corectarea și penalizarea furnizorilor de servicii sociale și medicale, din toate cercetările recente și luările de poziție ale decidenților reiese faptul că acest proces de primenire este necesar să se conformeze spiritului de solidaritate și incluziune socială recomandate la nivel european.

Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot vizita siteul https://ocrotiresociala.eu 

Pentru conformitate,

Catedra Internațională ”Jean Bart” (CIO-SUERD)

INVITAȚIE – SCRISOARE DESCHISĂ

În atenția tuturor centrelor de servicii de asistență social-medicală integrată

și a partenerilor implicați în reformarea acestor servicii

Stimați COLEGI,

vă frământă în mod îngrijorător modificările majore ce vor fi aduse, după criza de la Voluntari, în privința licențierii, acreditării și menținerii noilor standarde privind furnizarea acestor servicii tot mai importante pentru tot mi mulți beneficiari – persoane juridice, dar și fizice?

Conform surselor din partea conducerii Guvernului, reiese clar că centrele vor putea exista, de acum înainte, doar ca entități non-profit/întreprinderi sociale, iar licențierea cu indicatori mult mai pretențioși va trebui pregătită și obținută în maxim trei luni pentru demararea în noile condiții a activității de la zero sau a centrelor cu activitate suspendată. În practică, aceasta înseamnă că din punct de vedere juridic, financiar-contabil și managerial, conform și prevederilor PNRR, atât serviciile sociale și medicale se află împreună în fața unor deosebite provocări.   

Tocmai de aceea, prin parteneriatul între Cabinetul Asociat de Asistență Socială Elena Brânzea și Departamentul de Consiliere și Sprijin pentru furnizarea Serviciilor de Asistență Socială (SAS) al Fundației EUROLINK-Casa Europei, avem plăcerea să vă informăm că, racordați la aceste cruciale schimbări, vă stăm la dispoziție cu oferirea sprijinului pentru întregul proces de reorganizări, proceduri și gestionare adecvată ce devin priorități dominante în 2024.

În strânsă legătură cu aceste noi cerințe pe care împreună le putem mai bine aborda în timp util, menționăm că vă stă la dispoziție și Programul de formare-certificare-recomandare și ghidaj Expert UE în Managementul Serviciilor Comunitare Integrate de Asistență Socială & Medicală. În mod concret, acesta oferă la alegere și conform disponibilităților fiecăruia – online, hibrid sau live – oportunitatea de racordare la aceste tendințe în mod eficient, sustenabil și rezilient. Numai în acest fel serviciile se vor deschide pentru toate categoriile de public-țintă, vor îmbunătăți starea de bine a beneficiarilor și vor ajuta la integrarea în transpunerea în practică a celor mai avansate metode și soluții europene.

Acestea se vor petrece în contextul reformării și instituțiilor de inspecție și coordonare, cât și în acela al preluării de către mai multe confesiuni religioase și fundații / confederații caritabile naționale și internaționale, precum EURODIACONIA, a asigurării îndrumării metodologice și ridicării calității acestor forme de ocrotire și sprijin.

Pentru mai multe detalii și înscrieri, cei interesați pot consulta siteul: https://www.houseofeurope.ro/blog/consultant-asistenta-sociala/ sau contacta telefonic / WhatsApp pe coordonatorii acestui program: 0723.670.987.

Cu urările noastre de succes,

Prof. Asoc. Sever AVRAM

Președinte Executiv – EUROLINK-Casa Europei

Ceremonia de conferire a Titlului și Diplomei Onorifice de Excelență Universității de Vest

 în semn de răsplătire a contribuției la Ospitalitatea Culturală și Turistică

 în cadrul programului Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023

Anunț de Presă – Invitație

București, 5 octombrie 2023

Prilejul marcării Zilei Mondiale a Educației și în România, precum și în contextul Anului intitulat generic Capitala Culturală Europeană din România 2023, conferă plăcuta oportunitate de conferire a Titlului, cât și a Diplomei Onorifice de Excelență Universității de Vest din Timișoara, catalizator central al sistemului academic, în genere al transformării educației, în Banatul istoric al inițiativelor, acțiunilor și inovării în cele mai diverse domenii de cunoaștere și de experimentare multi și interdisciplinare științifică și cu implicații practice tot mai largi, pentru recompensarea contribuției excepționale la pregătirea cu succes a zonei metropolitane Timișoara ca viitoare Destinație de Ospitalitate Culturală și Turistică, recunoscută treptat pe plan internațional. Astfel, decernarea propriu-zisă este programată să aibă loc la sediul Rectoratului UVT în data de joi, 5 octombrie 2023, orele 12:00, în prezența gazdelor și a unor distinși invitați din domeniile cultural-artistic, științific, universitar, inclusiv din partea Academiei  Române și ai reprezentanților mass-media. Distincția va fi înmânată conducerii UVT prin Prorectorul Conf. Univ. Habil. Mădălin BUNOIU, totodată Președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – ARACIS. 

Este semnificativ să reliefăm că Distincția aniversară este atribuită prin consultare împreuna de:

Catedra Internațională Onorific în sprijinul Strategiei UE a Regiunii Dunării ”Jean BART” (CIO-SUERD),prima platformă de internaționalizare a educației în România, aplicând conceptul de Lifelong Learning, fondată în anul 2012 de către Fundația EUROLINK – Casa Europei, Membră Afiliată EUNET – European Network for Education and Training cu amabilul sprijin și în parteneriat cu Academia Română și

– Reprezentanța Regiunii Bazinului Dunăre – Marea Neagră a World Center for Excellence of Destinations – CED.travel (Montreal, membră afiliată UNWTO), rețea în spiritul promovării standardelor, metodologiei și criteriilor Programului de Certificare SMED Lab.

Totodată, menționăm că în toată această perioadă, mai ales în ultimii ani, de când coordonarea științifică este asigurată de Prof. Asoc. Dr. Habil Eric GILDER – PNG University / Catedra Internațională UNESCO a Universității Lucian BLAGA din Sibiu. Catedra deține deja centre de  contact și desfășoară proiecte și acțiuni în Europa, la Bruxelles, respectiv Frankfurt.

În același context, se cuvine a fi subliniate meritele Rectoratului UVT, a numeroase facultăți și centre active în cadrul său, cât și a tinerilor studioși și, adeseori, implicați ca și voluntari sau ghizi ai manifestărilor găzduite în special în zona metropolitană Timișoara, dar și în alte zone învecinate din județele Arad, Caraș Severin etc. și în alte ocazii de tip transnațional și ca pod simbolic spre toate azimuturile pătrunse de spiritul Luminii derulate în cursul acestui an care se apropie de final și se încheie apoteotic cumva prin Expoziția memorială dedicată operei atât de originale și inspirative a lui Constantin Brâncuși.

Dealtfel, adoptarea sloganului UVT, ”Cultura este Capitală!”, a reușit sa călăuzească sistematic și cu minuțiozitate numeroasele conferințe, dezbateri, expoziții, alte activități de cercetare, dezvoltare, inovare și formare de tip Lifelong Learning, promovate cu asiduitate și recomandate atât de UNESCO, cât și de Consiliul UE și Comisia Europeană, cu predilecție în ultimii ani.

Dincolo de unele inerente obstacole sau dificultăți care au fost cu succes surmontate în special cu sprijinul  Uniunii Europene și al autorităților centrale și zonale, responsabile de diplomație publică/culturală, Comunitatea de Învățare din Zona Metropolitană Timișoara, mai ales cea creativă și științifică, au demonstrat în mod grăitor că întreaga suflare a avut de beneficiat de pe urma acestui lanț de evenimente și momente festive, consolidându-se drept un bazin persuasiv și complex de bune practici în domeniul ospitalității responsabile, combaterii consecințelor nocive ale schimbărilor climatice, sustenabilității și bunei guvernanțe aferente, precum și al rezilienței societale transformative de tip euro-atlantic pe care o promovează noua Europă, ea însăși în proces de auto-regândire și transformare.

Nu în ultimul rând, o distincție similară în semn de prețuire și recunoaștere este acordată și Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană pentru contribuția sa specifică la convergența acțiunilor de promovare, networking și lobby instituțional desfășurate cu sprijinul membrilor Consiliului Director,  Comisiei Europene și Ministerului Culturii din România.

Pentru conformitate,

Prof. Asoc. Sever AVRAM

Coordonator General CIO SUERD Jean BART/

Reprezentanța World Center for Excellence of Destinations – CED

c/o Centrul Dunăre-Marea Neagră ”HENRI NEGRESCO” în sprijinul Alianței Naționale OMD