All posts by CLDR

19mai/16

Stadiul actual al absorbtiei fondurilor europene destinate macroregiunii dunarene

Dezbatere și transfer de bune practici – Ministerul Fondurilor Europene – 9 iunie 2016

În pofida faptului că Uniunea Europeană traversează, din punct de vedere politic și instituțional, o perioadă de frământări și reevaluări profunde, rolul cooperării teritoriale în cele 4 macro-regiuni pilot, în special în cea dunăreană, căreia aparține România, devine tot mai important tocmai pentru contracararea anumitor provocări sau amenințări globale. De aceea, nu doar prin perspectiva importantelor finanțări ce merită absorbite, îndeosebi utilizând și pârghiile Fondului European pentru Investiții Strategice, ci și prin urgența Renașterii Industriale prin inovare integrală, utilizarea în mod inteligent și eficient a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) reprezintă o oportunitate absolut de valorizat în perioada imediat următoare.

Continue reading

17mai/16

Școala Europeană de Vară pentru Ofițerii Dunăreni

ȘCOALA EUROPEANĂ DE VARĂ pentru OFIȚERII DUNĂRENI

Sesiune Practică de Formare pentru decidenți și experți din Europa Centrală și de Sud-Est

Tulcea, 28 August 2 Septembrie 2016

Prin afilierea și rolul pro-activ jucat în cadrul Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (CoDCRUlm), Danubius Academic Consortium (DACBaden Wurttemberg) și Platformei Urbane a Regiunii Dunării (UPDRViena), Asociația “Comunitățile Locale Riverane Dunării” (CLDR) deține o acoperire națională și europeană și este unica voce coerentă și stabilă a reprezentării intereselor comunităților românești în cadrul procesului de implementare a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) în România.

Continue reading

26apr./16

Servicii de suport pentru părinții copiilor cu TSA

București, 26 aprilie 2016
Comunicat de presă

Servicii de suport pentru părinții copiilor cu TSA

În perioada iulie 2014 – aprilie 2016 Fundaţia Romanian Angel Appeal a implementat în parteneriat cu 10 DGASPC-uri din ţară Proiectul ”Întărirea serviciilor de consiliere și suport la nivel local pentru părinții copiilor și adolescenților cu TSA”. Proiectul a fost finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG.

Continue reading

22apr./16

Rezultatele Forumului Inovarii Integrale Dunare – Marea Neagra

IMG_4782
In prezenta Inaltului Reprezentant al Presedintiei Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii (SUERD), Dl Consul Peter KRISTOF – Ambasada Slovaciei, a Coordonatorului National SUERD, Dna Ambasador Silvia DAVIDOIU si a reprezentantului Comisiei de Afaceri Europene a Senatului, Dl Senator Octavian MOTOC, in data de 14 aprilie 2016, la sediul Senatului Romaniei, a avut loc cea de-a VI-a editie a Forumului Inovarii Integrale Dunare-Marea Neagra.
Continue reading

11apr./16

Reconfigurarea afacerilor prin Inovare Integrala

Reconfigurarea afacerilor din Bazinul Dunarii si Marii Negre prin Inovare Integrala si Investitii Strategice

~ Palatul Parlamentului, 14 aprilie 2016 ~

Desi au trecut deja 5 ani de cand a fost adoptat Tratatul UE privind Regiunea Dunarii – SUERD, din care face parte si Romania cu intreg teritoriul sau. Marile proiecte de cooperare integrativa transfrontaliera nu au demarat cu adevarat, iar, in pofida declaratiilor de bune intentii, precum cea de la Ruse din 2014, cresterea calitatii vietii si a numarului de locuri de munca in statele din Zona Dunarii de Jos au intarziat sa apara. Aceasta scoate in relief faptul ca, mai ales pentru a realiza o reala renastere industriala a zonei, cum isi propun institutiile europene precum Comisia Europeana si Comitetul Regiunilor, este nevoie de un nou concept indraznet si performativ care sa produca un grad de inovare profunda, sa reconfigureze intregi lanturi valorice, sa compatibilizeze si sa coaguleze resurse considerabile de toate tipurile in asa fel incat sa aiba loc in cativa ani o reducere a decalajelor masive de dezvoltare actuale.

Tocmai de aceea, in acest an, in conditiile unei competitii gloable acerbe, Forumul Inovarii Integrale Dunare-Marea Neagra, ce va avea loc in organizarea CLDR Romania si Danubius Academic Consortium (DAC) – cea mai puternica retea pro-inovare din Regiunea Dunarii cu sediile principale in Landul Baden Wurttemberg si la Galati, la Palatul Parlamentului – Senatul Romaniei (Sala “Avram Iancu”), in prezenta corpului diplomatic din Statele Membre SUERD, in 14 aprilie 2016, cu sprijinul unor importante institutii precum Senatul Romaniei, Academia Romana si Coordonatorul National SUERD – Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Mediului, Ministerul Comunicatiilor etc, are drept miza principala schimbarea si aprofundarea modului de inovare, cu puternica orientare pragmatica, antreprenoriala si re-constructiva de mare anvergura.

Concret, evenimentul de networking, matchmaking si lobby institutional isi propune sa favorizeze incheierea unor parteneriate puternice de lunga durata cu partenerii din a opta economie a lumii – Landul Baden-Wurttemberg – in special multumita prezentei, cu aceasta ocazie, a inaltului reprezentant al Patronatului german LVI – Baden Wurttemberg (Asociatia Industriasilor din Landul Baden-Wurttemberg, care grupeaza 21000 de companii cu o cifra anuala de afaceri de 196 miliarde Euro, dublul bugetului Romaniei), Senatorul HC Wolfgang WOLF si a Directorului General AHK (Camera de Comert si Industrie Romano-Germana), Sebastian METZ. Cu acest prilej, Coordonatorul General DAC – Prof. Dr. George TEODORESCU – va propune si o lista de proiecte prioritare la nivel european si dunarean, care sa faca mai lesne aplicabil Acordul Comisiei Mixte Guvernmentale Romania-Baden Wurttemberg 2015/2016 si 2016/2017. Mai mult decat oricand, in noul context politico-administrativ, daca ministerele romanesti care coordoneaza arii prioritare sau sunt puncte de contact SUERD, exista sansa ca, la Dialogul Financiar Dunarean din luna mai de la Bratislava, sa putem in mod concludent obtine acordul si declansa o serie de proiecte si investitii cat mai concrete pentru Romania, inclusiv prin Fondul de Investitii Strategice si alte instrumente financiare speciale.

La final, drept o continuare imbogatita a reuniunilor anterioare, se va constitui si cea dintai Comunitate de Practici KM in favoarea Inovarii Integrale in Regiunea Dunarii si a Marii Negre cu scopul de a creea o Platforma Integrata si un Open Space dedicat promovarii Inovarii in domeniul antreprenorial – academic si al dezvoltarii urbane pe baze noi.

A doua zi, 15 aprilie 2016, se va desfasura la sediul Institutului National de Mecatronica si se va concentra pe formarea de consortii si depuneri de proiecte pentru clustere, hub-uri si centre de transfer tehnologic la nivel national si macro regional.

Parteneri Media Asociati: Agentia Nationala de Presa AGERPRES, FNTM, TVH, Opinia Nationala, AGRO TV. Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicatii Mobile, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economica, 24ph.ro, Curierul de Dobrogea, SmartFinancial.ro, PRwave.ro, BrandInfo.ro, Buletin Dunarean.

Detalii suplimentare: www.houseofeurope.ro/Innovation-Forum; http://www.cldr.ro/forumul-inovarii/

Pentru conformitate,

Secretariatul CLDR

Mai multe informații:  Forumul Inovării