Category Archives: CLDR

Programe de burse pre-doctorale al Catedrei Internaționale ”Jean Bart”

Lansare oficială cu ocazia Zilei Europei 2025

În acest an, Ziua Uniunii Europene este marcată, de 9 mai, în contextul aniversării a 75 de ani de la Declarația Robert Schuman, document fondator al Comunităților Europene.

Ministrul Educației și Cercetării a adresat, în ajun, un mesaj în special către tineri, în virtutea ideii că ”deși, acum, Uniunea Europeană este a tuturor, în viitor, va fi mai mult a lor și de aceea contează modul în care și-o doresc.”. Tocmai de aceea, un astfel de îndemn este mai actual decât oricând: ”Lumea știută începe să se schimbe acum, când voi intrați în zonele de putere socială, cu influență asupra țării. De aceea, trebuie responsabilitate asumată față de țară în logica unui patriotism modern! Apărați instituțiile sociale care ne transformă dintr-un grup într-o civilizație!”.

Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart”, proiect fondat în parteneriat de Casa Europei ”EUROLINK” și Academia Română (2012), se alătură manifestărilor la nivel național, situându-se prin noile sale inițiative în serviciul acelorași valori cardinale susținute și prin Pactul European pentru Competențe la care a aderat recent. În acest sens, am demarat, la Timișoara, împreună cu Rețeaua Comunitățile Locale Riverane Dunării (CLDR), Campania Națională în favoarea promovării conceptului UNESCO – UE ”lifelong learning” și al aceluia al OECD ”learning compass 2030”. Universitățile, centrele de cercetare și toate persoanele motivate vor avea ocazia participării la o serie de reuniuni de tip Master Class-uri focalizate în special pe ESG, Etica și Dreptul AI și Project Management în sistem european.  

Totodată, deschidem în mod oficial și înscrierile gratuite la Programul de formare post-doctorală al CIO-SUERD, aflat în coordonarea Prof. univ. dr. habil Eric GILDER, cadru asociat al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, membru al Institutului pentru Organizarea Studiilor Doctorale și Post-Doctorale – IOSUD Sibiu. Programul se va desfășura în perioada 10 iulie – 10 septembrie 2025. Mai multe informații și înscrieri: https://ciosuerd.houseofeurope.ro/program-formare-pre-doctorala/

Pe de altă parte, concomitent, cei motivați pot să ia parte la programele de specializare profesională prezentate detaliat pe siteul CIO-SUERD, care se desfășoară în regim online/hibrid, în mod flexibil, în funcție de disponibilitatea de program a participanților, în perioada mai – iulie 2025.  

Pentru conformitate,

Secretariatul CIO-SUERD

București, 8 mai 2025

Pactul UE pentru Competențe – șanse speciale spre rezultatele scontate într-o carieră europeană de succes

La răscrucea de drumuri la care se află toate economiile europene, inclusiv cea a României, cunoașterea axată pe nevoile de reinventare și înzestrare profesională în carieră dobândește un elan special pentru formarea adulților conform conceptului UNESCO-UE ”Lifelong learning” (LLL) – învățarea pe tot parcursul vieții.

În mod concret, toate entitățile și persoanele care vor adera la acest nou Pact UE, conform Cartei Competențelor, se vor orienta pe baza a patru principii-cheie: promovarea noii culturi ”lifelong learning”, incorporată și în legea educației din România; construirea unor solide ”skill partnerships”; anticiparea cererii / furnizării nevoilor de formare ale angajatorilor; combaterea discriminării și asigurararea egalității de șanse în carieră a femeilor și bărbaților.

De aceea, în contextul schimbărilor accelerate și pe piața muncii de la noi, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD), platforma de internaționalizare a educației, fondată în parteneriat și cu amabilul sprijin al Academiei Române (2012), a lansat oficial înscrierile pentru noul program de formare, consiliere și sprijin al celor motivați pentru a activa în domenii extrem de solicitate și bine remunerate pe plan european, precum:

  • Expert UE în Etica și Dreptul Inteligenței Artificiale
  • Expert & Consultant UE în Managementul Guvernanței Sustenabilității (ESG)
  • Manager de Proiecte Europene în stil remote și hibrid
  • Expert UE în Dezvoltare și Inovare Urbană – Smart & Resilient City
  • Expert & Antreprenor UE în Managementul Economiei Circulare și Dezvoltării Durabile
  • Expert UE în managementul proiectelor de redresare și reziliență și în administrarea granturilor europene. Focus: PNRR – România
  • Expert UE în Managementul Serviciilor Comunitare Integrate de Asistență Socială & Medicală

Relevant de reținut este că toate seriile de cursuri pot fi urmate în formulă accelerată și sub ghidajul direct al organizatorilor până la succesul deplin al absolvirii, inclusiv recomandarea pentru pozițiile / filierele de interes personal adaptate fiecărui participant, în format online/hibrid. Participanții primesc, în urma evaluării finale, Certificat de Absolvire și Anexa detaliată incluzând competențele și abilitățile vizate și modalitatea de evaluare.

Spre edificare deplină și înscrieri disponibile pentru luna martie, cei interesați pot consulta siteul: https://ciosuerd.houseofeurope.ro

Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, Project-E.ro. Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, PRwave.ro, 24PHarte.ro, ”Buletin Dunărean”.

Pentru conformitate,
Secretariatul Tehnic CIO-SUERD

07feb./25

Primul mini-MBA online/hibrid ”Expert UE în Etica și Dreptul Inteligenței Artificiale” în România

~ Comunicat de presă ~
Înscrieri deschise sesiunea februarie 2025

Luna Dragostei, a Empatiei și a Dăruirii se celebrează în mod tradițional în februarie, dar evident nu durează dar o singură lună din an. Cel mai inspirat cadou pe care vi-l puteți oferi sau acorda partenerei/partenerului Dvs. este să investiți în formarea ca ”Expert UE în Etica și Dreptul Inteligenței Artificiale”. Cum noul regulament european, cunoscut sub numele ”EU AI Act”, tocmai a fost recent adoptat, calea este de acum deschisă pentru implementarea sa și la nivelul fiecărui Stat Membru, evident și în România.

Cum Art. 40, referitor la accesul la explorarea alternativă a transparenței, în special a platformelor social media, este încă suficient de controversat și în plină dezbatere la nivel comunitar, abordarea interdisciplinară a acestui emergent domeniu din unghi etic și juridic se dovedește implicit ca o excepțională oportunitate de carieră pentru toți cei implicați. Aceștia se detașează din rândul agențiilor de consultanță, serviciilor de intelligence, diplomație, cabinetelor de avocatură sau jurnalismului de investigație și cercetătorilor în Data Science.

Faceți acest pas inspirat spre o nouă specializare și șansă de viitor pe termen lung: https://ciosuerd.houseofeurope.ro/expert-ue-in-etica-si-dreptul-inteligentei-artificiale/

Alte programe complementare/alternative oferite prin Catedra Internațională ”Jean Bart” (CIO-SUERD), în sistem UNESCO lifelong learning, vă stau de asemenea la dispoziție în cadrul actualei sesiuni cu înscrieri deschise în luna februarie:

Expert & Consultant UE în Managementul Guvernanței Sustenabilității (ESG)
Expert UE în Dezvoltare și Inovare Urbană – Smart & Resilient City
Expert & Antreprenor UE în Managementul Economiei Circulare și Dezvoltării Durabile
Manager de Proiecte Europene în stil remote și hibrid
Expert UE în managementul proiectelor de redresare și reziliență și în administrarea granturilor europene. Focus: PNRR – România
Expert UE în Managementul Serviciilor Comunitare Integrate de Asistență Socială & Medicală

Participanții primesc, în urma evaluării finale, Certificat de Absolvire și Anexa detaliată incluzând competențele și abilitățile vizate și modalitatea de evaluare.

Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, Project-E.ro. Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, PRwave.ro, 24PHarte.ro, ”Buletin Dunărean”.

Pentru conformitate,
Secretariatul Tehnic CIO-SUERD

24ian./25

Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” marchează Ziua Internațională a Educației în favoarea promovării învățării pe tot parcursul vieții

~ Comunicat de Presă ~

În data de 24 ianuarie 2025, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” marchează alături de ceilalți membri ai Rețelei EUNET, din care face parte la nivel european (platformă care se bucură de recunoașterea și sprijinul Comisiei Europene prin Programul CERV), Ziua Internațională a Educației.

În acest context, de pildă, în mesajul Secretarului General UNIS, era evidențiat recent faptul că educația trebuie să constituie un drept fundamental al oamenilor și o componentă constructivă esențială pentru fiecare persoană care țintește atingerea maximului său de potențial, ca și pentru societățile și economiile care aspiră să se dezvolte. Ținând cont inclusiv de Cadrul de Competențe UNESCO, care sprijină pe cei studioși și  pe educatori să încorporeze inteligența artificială (AI) în procesul lor de învățare, merită să reliefăm că la nivel internațional adoptarea ”Global Digital Compact” prefigurează pașii următori care să poată garanta faptul că umanitatea își păstrează controlul asupra evoluției și guvernanței AI, care nu este de natură să înlocuiască elementele umane fundamentale ale învățării.

În acest sens, reamintim contribuția pe care, începând cu anul 2012, a avut-o platforma de internaționalizare a educației, fondată în parteneriat și cu amabilul sprijin al Academiei Române, la furnizarea unui context și a unui mediu cât mai prietenos și accesibil pentru toți cei care s-au inspirat din poveștile de succes și bunele practici promovate de UNESCO, prin Institutul UNESCO pentru Lifelong Learning (UIL) și Rețeaua Globală Learning Cities, precum și de Uniunea Europeană, inclusiv prin noua Lege a Educației din România, spre a le disemina direct sau indirect prin Programul Național Comun de Formare, inclusiv prin numeroasele cursuri și sesiuni de training interactiv în format online, hibrid sau live, în cele mai solicitate domenii de expertiză de care Europa, în ansamblu, are atâta nevoie spre a-și crește nivelul de competitivitate social-economică și de performanță profesională al absolvenților și tuturor celor implicați în cadrul acestui vast program transformativ.

Formula consacrată de sprijinire a aspiranților la noi oportunități de carieră, în mod special în context european, constă în îmbinarea dintre partea teoretică și practică, consilierea / ghidarea participanților și recomandarea lor orientată către organizațiile / companiile la care aceștia își propun să acceadă.

Parteneri Asociați și suporteri ai CIO-SUERD ”Jean Bart”:  Agenția Națională de Presă AGERPRES; Radio România Actualități, Agenția RADOR, CaleaEuropeană, Project-E.ro, PRWave.ro, Buletin Dunărean.

Spre edificare deplină și înscrieri disponibile pentru luna ianuarie, cei interesați pot consulta siteul: https://ciosuerd.houseofeurope.ro

Pentru  conformitate,

Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart”/
EUROLINK-Casa Europei
București, 24 ianuarie 2025

INVITAȚIE – APEL DESCHIS

pentru noul an 2025 în beneficiul optimizării serviciilor integrate social-medicale 

De la așa-numita criză a ”căminelor groazei” din Orașul Voluntari a trecut aproape un an și jumătate, iar situațiile semnalate atunci, deși o nouă legislație a intrat recent în vigoare, au continuat să se repete periodic în diverse zone din România. Simpla încărcare administrativ-procedurală prin birocrație suplimentară se dovedește că nu a reușit să soluționeze în profunzime problemele constatate frecvent, inclusiv prin intermediul anchetelor societății civile / mass-media.

În mod concret, așa cum ambiționau jaloanele din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), stabilit împreună cu Comisia Europeană, poveștile de succes, ca și bunele practici din sistemele altor State Membre UE ar fi urmat să fie în mod creativ și palpabil transpuse în procesul de implementare adecvată a acestor reforme ce vizează toate categoriile grupurilor vulnerabile beneficiare de serviciile social-medicale.

Încă deja cu un an în urmă, prin parteneriatul stabilit între Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (fondată în 2012) și Asociația de Dezvoltare Durabilă și Intercomunitară ”Maria de Mangop”, în temeiul experienței în domeniul ocrotirii social-medicale și a altor zone conexe dedicate dezvoltării locale și intercomunitare, Partenerii Instituționali au demarat un proiect inedit prin crearea Centrul de Consiliere și Sprijin pentru furnizarea serviciilor comunitare integrate. Acesta și-a propus și continuă să acționeze și în prezent în beneficiul grupurilor sociale vulnerabile prin două componente-cheie și anume: consilierea furnizorilor și partenerilor acestora în domeniul serviciilor social-medicale, conform modelului  inovativ la nivel european; încurajare organizațiilor implicate spre a trece în mod efectiv la modelul recomandat prin lege, de tip non-profit, care să se poată dezvolta doar prin strânsa cooperare cu APL – primăriile, consiliile locale și județene, precum și cu deținătorii de interese și organizațiile filantropice active la nivel comunitar, în special cu EURODIACONIA, rețeaua ONG europeană care furnizeazăservicii sociale și de îngrijiri medicale și pledează pentru mai multă justiție socială.

Venind cât mai aproape de nevoile de la bază, în special ale furnizorilor, cât și ale beneficiarilor actuali / potențiali de asistență social-medicală integrată, inițiatorii acestui proiect național se mobilizează în mod practic pe trei paliere de acțiune:

1.      Transformarea cât mai prietenoasă a stilului de oferire a serviciilor specifice asistenței social-medicale și psihologice, potrivit modelelor holistic-integrative ale bunelor practici în regim inter-generațional.

2.      Realizarea unei echilibrări fericite între ponderea acordată îngrijirilor de tip medical cu practicile referitoare la aspectele locuirii, petrecerii timpului liber, lărgirea accesului la tipuri tot mai diversificate de activități și de servicii.

3.      Inițierea și derularea acelor parteneriate și proiecte public-private care să cultive și să antreneze competențele și abilitățile în special ale copiilor, adolescenților și tinerilor, indiferent de mediul social mai puțin favorabil din care provin.   

În urma Campaniei Naționale de conștientizare/strângere de fonduri, atragere și încheiere de parteneriate, Centrul de Consiliere și Sprijin pentru furnizarea serviciilor comunitare integrate stă la dispoziția tuturor instituțiilor și persoanelor motivate să facă această Schimbare în Bine cu o întreagă gamă de beneficii-cheie precum: primirea de informații exclusive și soluții recomandate; conectarea ghidată prin Networking Hub ca integrator al nevoilor / solicitărilor beneficiarilor cu oferta furnizorilor; inițierea practică a organizațiilor furnizoare în acordarea diverselor tipuri de îngrijiri și rezolvarea nevoilor personalizate ale grupurilor beneficiare; promovarea exemplelor pozitive / învățămintelor extrase în zona practicilor în domeniu; oportunități de promovare prin evenimente, competiții, schimburi de experiențe și bune practici.  

În scopul edificării depline a celor implicați în acest proces transformativ, liderii și practicienii în domeniile subsumate implementării actualelor reforme legislative pot consulta siteul: https://ocrotiresociala.eu/centru-sprijin-servicii-integrate-mariademangop/

Parteneri Asociați și suporteri ai CIO-SUERD ”Jean Bart”:  Agenția Națională de Presă AGERPRES; Radio România Actualități, Agenția RADOR, CaleaEuropeană, Project-E.ro, PRWave.ro, Buletin Dunărean.

Pentru conformitate,

Asociația de Dezvoltare Durabilă și Intercomunitară ”Maria de Mangop” /

în parteneriat cu Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart”

E-mail: ciosuerd@gmail.cominfo@ocrotiresociala.eu  

Mobil: 0723.670.987

Oportunități de carieră în noul context european: 2024-2025

Potrivit celor mai recente estimări oficiale ale OCDE, organizație la care și România este Stat Candidat, procesul de digitalizare declanșat de A.I. (inteligența artificială) va conduce la necesitatea unor noi traininguri specializate în domenii inter-disciplinare sau în mod direct la recalificări/reinventări profesionale în funcție de noile oportunități ce apar pe plan european/mondial. În plus, noua Lege a Educației ce operează din 2023 implică, la rândul său o tranziție decisivă și accelerată cauzată și de alte schimbări importante precum schimbările climatice, inovațiile referitoare la tranziția / revoluția verde, ESG, industriile Smart City etc.

Urându-vă tuturor Bun Venit din vacanță, odată cu noul an academic 2024-2025, precum și cu asumarea completă a sistemului Lifelong Learning (învățare pe parcursul întregii vieții/online), vă aducem în atenție că deschidem înscrierile pentru noua sesiune de toamnă a programelor CIO-SUERD – platformă educațională fondată de către Casa Europei în parteneriat cu Academia Română (2012).

Orientată în mod constant către viitor, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD) oferă programe complete de formare (inclusiv de tip MBA/EMBA), consiliere și recomandare profesională, la pachet, în sistem online (asincron/hibrid), destinate absolvenților de studii postuniversitare (sau post-liceale pentru anumite profesii), în vederea certificării / exercitării unor specializări / profesii extrem de solicitate și bine remunerate, în calitate de Expert sau Manager, ca de pildă:
ESG (Environmental, Social, and Governance) – https://ciosuerd.houseofeurope.ro/expert-esg-dezvoltare-durabila/
Smart & Resilient City – https://ciosuerd.houseofeurope.ro/expert-european-dezvoltare-inovare-urbana/
Project Management – https://ciosuerd.houseofeurope.ro/manager-proiecte-europene-remote-hibrid/
PNRR – https://ciosuerd.houseofeurope.ro/expert-ue-in-implementarea-proiectelor-specifice-planului-de-redresare-si-rezilienta/
OMD – Promotori și Experți UE în Managementul Destinației de Ospitalitate Turistică de Excelență (OMD)
Servicii integrate de asistență social-medicală – https://ciosuerd.houseofeurope.ro/expert-ue-in-managementul-serviciilor-comunitare-integrate-de-asistenta-sociala/
Antreprenoriat în economia circulară – https://ciosuerd.houseofeurope.ro/antreprenor-expert-ue-in-managementul-economiei-circulare-si-dezvoltarii-durabile/
Bioeconomie – https://ciosuerd.houseofeurope.ro/managementul-bioeconomiei-inovarii-guvernantei/
și altele.

Participanții primesc, în urma evaluării finale ghidate de către organizatori, Certificatul de Absolvire și Anexa detaliată a modulelor și modalitatea de evaluare, eliberat de către Catedra Internaționala Onorifică „Jean Bart” CIO-SUERD, platformă de internaționalizare a educației, promovat și recomandat de Institutul UNESCO și UE. Printre Partenerii Media ai CIO-SUERD menționăm: AGREPRES, Radio România Actualități, Finantare.ro, Calea Europeana, PRwave.ro, Buletin Dunărean, Project-E.ro.   

Înscrierile se fac in baza Formularului de Înscriere de pe site, conform principiului „Primul venit-primul servit”, până cel târziu în data de 16 septembrie 2024.

Persoanele interesate pot consulta siteul https://ciosuerd.houseofeurope.ro/ și solicita informații suplimentare Secretariatului Tehnic CIO-SUERD la adresa de email ciosuerd@gmail.com

Cu urările noastre de succes deplin,

Prof. Asoc. Sever AVRAM
Coordonator General CIO-SUERD

c/o EUROLINK-Casa Europei