În cadrul Programului INTERREG Cross Border Cooperation România-Bulgaria, care se desfășoară cu sprijinul Uniunii Europene, având ca și Coordonator principal Asociația Acces pentru toți – filiala Constanța, organizatorii informează că pentru proiectul ”Danube Ecoturism” au mai rămas locuri disponibile pentru următoarele trei module de training pentru reprezentanții primăriilor și instituțiilor coordonate de acestea pe plan local (școli, case de cultură, spitale, policlinici, biblioteci, etc).
Următoarele sesiuni ce vor avea loc în lunile iunie-iulie se vor desfășura în stațiuni turistice de pe Litoral (6-8 iunie 2018 – Modul A6 – Hotel Megalos, Constanta; 30 iunie – 4 iulie – Modulele A6+A7 – Hotel Capitol Jupiter; 16 -20 iulie 2018 – Modulele A6+A7 – Hotel Europa, Eforie Nord). Participanții primesc diplome sub auspiciile Comisiei Europene și Ministerelor de resort din România și Bulgaria, asociate proiectului. Toate cheltuielile de cazare, masă și training sunt asigurate în mod gratuit de organizatori.
Eligibile sunt toate județele din zona de frontieră cu Bulgaria: Mehedinți, Olt, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Călărași. La finalul întregului proiect, participanții vor fi incluși într-o rețea transfrontalieră de promovare a turismului sustenabil / eco-turismului, în vederea inițierii unor viitoare parteneriate și proiecte de promovare turistică reciprocă sub egida Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), a cărei Președinție va fi preluată de România începând cu luna octombrie 2018.
Primul modul va avea loc la Hotel Megalos – Zoom Beach, Constanța, în perioada 6-8 iunie 2018. Pentru informații suplimentare și înscrieri cei interesați se pot adresa prin e-mail la adresa: contact@danube-ecotourism.com sau la numerele de telefon 031.10.10.108 / fax 031.10.79.220.
Pentru conformitate,
Secretariatul CLDR