Combaterea crizei provocate de pandemia de COVID-19 în educație și formare a devenit o temă importantă a dezbaterii europene actuale, iar Consiliului Uniunii Europene deja a invitat Statele Membre să examineze posibilitățile de inovare și de a accelera transformarea digitală, precum și de a dezvolta în continuare abilitățile și competențele digitale ale cadrelor didactice și ale formatorilor. 

Deși tehnologia digitală face astăzi parte din viața de zi cu zi, folosirea acesteia în educație reprezintă în continuare un domeniu insuficient exploatat. Decalajul digital dintre țările europene este multidimensional, atât în ceea ce privește calitatea accesului și a infrastructurii, cât și a conectivității (introducerea conexiunii în bandă largă de foarte mare capacitate în toate școlile europene) pentru toți copiii din sistemul educațional.

În luna iunie 2020, România ocupa locul 26 (din 28) în Indicele economiei și societății digitale (DESI), care monitorizează performanțele digitale globale din Europa și urmărește progresele înregistrate de țările UE în ceea ce privește competitivitatea digitală. Cele cinci domenii digitale vizate sunt: conectivitatea, competențele digitale, utilizarea internetului de către persoane fizice, integrarea tehnologiilor digitale de către întreprinderi și serviciile publice digitale. Pe de altă parte, deși România se clasează peste media UE la capitolul conectivitate, aceasta este folosită mai ales pentru accesul la rețelele sociale (82%) și foarte puțin pentru urmarea unui curs online (4%).

Comisia Europeană a pus la dispoziția cursanților, profesorilor și educatorilor, pe durata pandemiei de COVID-19, un set de resurse educative online, precum platforme online (de ex. eTwinning)  sau proiecte finanțate de UE (de ex. EduHack). În România, Școala pe net reprezintă o platformă prin care este sprijinit efortul profesorilor de a continua predarea în condițiile crizei sanitare.

Criza sanitară provocată de pandemia de coronavirus a afectat sistemul educațional din țara noastră, blocând activitatea școlilor, începând cu luna martie, și transferând comunicarea educațională în mediul online. Prin intermediul tehnologiei, se putea, teoretic, păstra conexiunile dintre elevi și învățarea formală.

            Din nefericire, acest lucru nu a fost posibil în toate școlile din România, iar un studiu recent a relevat o inegalitate de șanse la educație, în special cu referire la decalajul existent între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, precum și un nivel al competențelor digitale destul de scăzut al cadrelor didactice. În plus, mesajele ezitante și întârziate ale Ministerului Educației cu privire la derularea activităților educaționale, de desfășurare a procesului de învățare online, au contribuit negativ la gestionarea situației de criză.

Autorii recomandă reglementarea unui cadru care să instituie obligativitatea utilizării unui instrument on-line pentru a asigura „dublarea” activităților educaționale tradiționale la nivelul unităților școlare. Prin platforma digital.educred.ro și manuale.edu.ro, există deja premisa transferului către o infrastructură care să susțină on-line procesul educațional tradițional, dar este necesar ca Ministerul Educației să susțină unitățile școlare și cadrele didactice în acest proces. Devine astfel o necesitate evaluarea competențelor digitale ale profesorilor și finanțarea unor programe de formare în vederea dezvoltării unor competențe digitale specifice.

Încurajarea colaborării, a transferului de cunoaștere, a schimbului de bune practici și resurse educaționale pentru pregătirea activităților de educație la distanță, este vizată și de  Managementul Cunoașterii (Knowledge Management – KM), care încurajează și sprijină încrederea și cooperarea între membrii organizației (școlare), inclusiv prin formarea Comunităților de (Bune) Practici (Communities of Practice – CoP). Membrii unei astfel de comunități sunt specialiști și practicieni care interacționează în mod regulat și construiesc relații care le permit să învețe unul de la altul. Membrii se angajează în activități comune și discuții, ajutându-se reciproc și împărtășind informații.  

Reproșul față de capacitatea școlii românești, în actuala structurare organizațională, de a raspunde provocarilor societale moderne, pieței muncii, partenerilor sociali și integrării socio-profesionale a educaților se datorează faptului că structurarea procesului educațional este inadaptat în fața cerinței unei abordări exploratorii și de tip colaborativ, așa cum propune modelul ”Communities of Practice” dezvoltat de Managementul Cunoașterii (KM).

”Blended Learning” sau învățarea mixtă reprezintă o abordare care oferă soluții educaționale inovative prin intermediul unui combinații creative între predarea tradițională în clasă cu învățare prin activități online pentru profesori și elevi. Aceasta este considerată a fi o  metodologie educațională care permite ca învățarea să se extindă dincolo de zidurile școlii prin facilitarea unui acces mai bun la multiple resurse ale învățării. De menționat că în anumite sisteme mai avansate, precum cel american, încă din anul 2003, a fost anticipată dezvoltarea acestei noi abordări.

Prin combinarea celor două domenii – educația și tehnologia (mediile digitale și internetul), învățarea mixtă presupune diferite metode de furnizare a cunoștințelor și stiluri de predare/învățare. Conform rezultatelor obținute de unii cercetători, este de remarcat următoarea taxonomie a modelelor-cheie de învățare mixtă:

1. ”Modelul ciclic” care ar presupune în mod prevalent că implicarea participanților în sistem online este în mod ciclic combinată cu cea față în față. Aceasta ar oferi avantajul unei verificări reciproce între rezultatele utilizării celor două metode și ar încuraja o sporită flexibilitate a participanților în raport cu combinarea celor două.
2. ”Modelul flexibil” care ar implica valorizarea învățării online a elevilor, dar cu o monitorizare și un ghidaj oferit de un profesor, care este prezent fizic. 
3. ”Modelul de auto-mixaj”, în care elevii optează în mod diferențiat pentru anumite cursuri, dar le experimentează într-un cadru în care se bucură de co-participarea unui profesor îndrumător, cât și a altor colegi
4. ”Modelul virtual îmbogățit” care ar presupune că experiențele virtuale online sunt privite ca fiind îmbogățite doar periodic de prezența fizică a profesorului. Acest model se aplică cel mai bine nivelului universitar, deoarece se bazează pe o potențială independență sporită și o co-interesare mai mare în favoarea obiectivelor de carieră urmărite de către studenți.   

Propunerea acestor metodologii de lucru a fost avansată în perioade mai propice din unghiul de vedere al socializării combinate, în special între profesori și elevi, însă în noul context al crizei sanitare, au fost constrânse să fie re-analizate și adaptate la noi rigori în care și-au dovedit deja o anumită eficacitate și grad de receptivitate, mai ales în societățile și mediile școlare mai avansate și sprijinite în mod indirect de părinții elevilor implicați.

În baza provocărilor cu care ne confruntăm la ora actuală întregul proces este evolutiv și prezintă în mod inevitabil variații de eficacitate și interactivitate de la o regiune la alta, o zonă la alta sau chiar de la un profesor la altul, câtă vreme nu a exista un sistem de standarde coerente impuse la nivel național de către autoritățile în domeniu.

(Prof. Sandu Zamfirescu)