Lansarea Monitorului European ESG și a cursului online Expert ESG

Noi șanse de creștere a profitabilității în business și avansul în cariera profesională prin:
”Expert & Consultant UE în Managementul Guvernanței Sustenabilității (ESG) – august 2024

Odată cu vara anului 2024, datorită creșterii încălzirii globale chiar mai mult decât era estimat anterior de Națiunile Unite, presiunea asupra companiilor mari și mijlocii a crescut, inclusiv pe fondul adoptării ultimei directive centrate pe Pilonul Social al atingerii sustenabilității și al setului de măsuri adoptat contra corporate greenwashing. Prin recentul clasament realizat de KPMG a fost stabilit ranking-ul rezultat din evaluarea a 14.000 de companii din 42 de industrii, reieșiind un număr de 50 de companii cele mai bine cotate, dar și faptul că doar 64% din companiile la nivel global iau în mod serios în considerare schimbările climatice drept un risc pentru propria lor afacere și mai puțin de jumătate dintre acestea recunosc deprecierea biodiversității drept un pericol social-economic.

Încă de la fondarea sa, în anul 2012, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD), proiect de internaționalizare a educației fondat în parteneriat și cu amabilul sprijin al Academiei Române, a urmărit o flexibilizare și o lărgire a paletei de oportunități în carieră care, odată cu intrarea în noul Deceniu al Științelor Sustenabilității pe plan global, să ajungă a fi în centrul transformărilor și repoziționării profesionale, indiferent de formatul ales: online, hibrid sau live. Sistemul cunoscut sub numele lifelong learning (învățarea pe tot parcursul vieții), promovat și recomandat atât de UNESCO, cât și de UE, inclus în mod explicit și în noua Lege a Educației din România, deschide acum porțile pentru o mai eficientă contracarare a crizei din educație.

Punând prevalent accentul pe conexiunea dintre profitabilitate, reputația brandului și noile standarde impuse în UE privind atingerea sustenabilității și rezilienței societale, în acest sens, CIO-SUERD ”Jean Bart” deschide, în perioada 1 – 15 august 2024, înscrierile pentru noua serie a programului online de tip mini Executive MBA ”Expert & Consultant UE în Managementul Guvernanței Sustenabilității (ESG). Raportarea și auditul dezvoltării sustenabile”.

Originalitatea programului constă în îmbinarea transmiterii cunoștințelor/informațiilor fundamentale cu componenta de consiliere practică între module, sprijinul oferit prin Scrisoarea de Recomandare eliberată și asistență în tema finală de evaluare, eliberarea Certificatului de Absolvire, însoțit de Anexa de Studii, precum și beneficiile conexe afilierii gratuite la Alianța Profesională a Brand Ambasadorilor și Liderilor Competitivității Sustenabilehttps://ciosuerd.houseofeurope.ro/leadership-ul-european-al-competitivitatii-sustenabile

Programul – disponibil atât în limba română, cât și la cerere în limba engleză – este structurat, conform stilului adoptat de academiile sau acceleratoarele de cunoaștere/afaceri, într-o proporție de 2/3 aspecte practice și procedurale și 1/3 aspecte teoretice complementare temei-cheie alese în carieră. În mod concret, aceasta înseamnă că se armonizează cu sistemul recomandat de Asociația Europeană pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior, pe o durată de 120 de ore (aproximativ 3 luni), incluzând și evaluarea și consilierea personalizată live sau online (la cerere) din partea mentorilor cursului. Totodată, vor primi, tot în mod gratuit, ”Monitorul European ESG”, un ghid electronic periodic cu noutățile-cheie și oportunitățile de carieră în domeniu.

Persoanele interesate pot consulta siteul https://ciosuerd.houseofeurope.ro/expert-esg-dezvoltare-durabila și solicita informații suplimentare Secretariatului Tehnic CIO-SUERD la adresa de email ciosuerd@gmail.com  

Pentru conformitate,

Secretariatul Tehnic CIO-SUERD

c/o EUROLINK-Casa Europei