Ca în fiecare an, Forumul Anual al Strategiei Dunării (SUERD) reprezintă evenimentul de cel mai înalt nivel la care se decid politicile și acțiunile de urmat pentru mai buna aplicare a strategiei în cele 14 state membre. A 7-a ediție, din perioada 18-19 octombrie 2018 (Sofia, Bulgaria), este cu atât mai importantă cu cât va marca și preluarea Președinției SUERD de către România. Tema centrală a evenimentului este dedicată culturii și turismului în regiunea Dunării.
Printre invitații și speakerii principali se numără Comisarul UE pentru Politici Regionale, Dna Corina CREȚU, Comisarul UE pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, Dl Tibor NAVRACSICS, Primul Ministrul Bulgariei, Dl Boyko BORISSOV, Președintele Comisiei de Turism Dunărean, Dl Gerhard SKOFF, Președinta Comitetului pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, Dna Iskra MIHAYLOVA, Coordonatorul Biroului Național SUERD – MAE România, Dl Radu GORINCIOI, ș.a.
Agenda cuprinde secțiuni privind măsurile referitoare la dezvoltarea și conservarea patrimoniului cultural, la conectarea dintre politicile de securitate în locuri publice prin combaterea terorismului și radicalizării, realizarea mobilității turistice sustenabile, evaluarea rezultatelor Programului Transnațional Dunărea, cât și privind cooperarea între strategiile macro-regionale UE în contextul viitoarei cooperări de după anul 2020. În program sunt cuprinse recepții, o foto-expoziție în aer liber și evenimente culturale, sesiuni de networking cu reprezentanții oficiali ai ariilor prioritare SUERD și ai directoratelor Comisiei Europene, precum și momentul festiv final de preluare de către România a Președinției SUERD pentru perioada octombrie 2018 – noiembrie 2019.
Ca și în anii precedenți, CLDR România a prevăzut formarea unei delegații române, care să beneficieze de un pachet complet de cazare (perioada 16-20 octombrie 2018), ghidaj, sprijin pentru translație (când este cazul), întrevederi cu membrii grupurilor de lucru ARGE Donau, participări la Conferința Anuală a Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării / Rețeaua Comisarilor Dunăreni și la Danube Participation Day, vizite de documentare (opțional), excursie finală la Plovdiv – Capitala Culturală Europeană 2019, etc. Menționăm că pentru persoana însoțitoare, cazarea este inclusă în contribuia bănească per participant.
Întrucât înscrierile au fost declanșate încă din 1 august 2018 și având în vedere că locurile sunt limitate, vă recomandăm să operați înscrierea individuală, în mod gratuit, pe siteul oficial al evenimentului – https://www.7danube-forum-sofia.eu/signup – și să ne transmiteți expresia Dvs. de interes privind participarea Dvs. în cadrul delegației CLDR, cât mai prompt posibil, până cel târziu la data de 31 august 2018.
Informații suplimentare puteți obține contactând Secretariatul Asociației CLDR la tel./fax: 021.2304997, mobil: 0723699857 sau e-mail: asociatiacldr@gmail.com sau secretariat@cldr.ro
Pentru conformitate,
CLDR România