Articol de Sever AVRAM
~Însemnări de la Dezbaterea ”Start spre Centenar”~
În cadrul unui proiect mai amplu, organizat la sediul Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I”, care a găzduit și o expoziție de fotografie intitulată ”București – sufletul României”, sub coordonarea Asociației alt.F.E.L (alternative Future European Life), am luat parte la o incitantă dezbatere având ca temă re-evaluarea perioadei carliste din istoria monarhiei românești.
Fiind moderate de Academicianul Răzvan THEODORESCU, discuțiile au pendulat între o evocare uneori minuțioasă a frământărilor și contradicțiilor epocii, pe de o parte, și extragerea unor concluzii cu caracter mai aplicativ asupra valorificării culturale a moștenirii lăsată de perioada respectivă. Unii dintre invitați și-au exprimat într-un fel chiar fascinația pentru personalitatea și rolul jucat de Regele Carol al II-lea, plecând chiar de la cuvântul introductiv al amfitrionului.
Cert este că, rememorând etapele principale ale celor trei domnii succesive ale lui Carol al II-lea, am resimțit că a fost, într-adevăr, o personalitate încă puțin cunoscută de generațiile mai tinere, definită prin lumini și umbre destul de tensionante, dacă nu chiar antagonice între planul ”cezarist” al figurii milităroase ale regelui și formele de mecenat nerăsplătit ulterior pe care fostul monarh le-a inițiat.
Izbitor mi s-a părut că în linii mari elita scriitoricească și intelectuală a acelei perioade de 10 ani s-a comportat cam la fel de oportunist ca și mulți dintre corifeii inteligentziei de astăzi. Mai degrabă, unii dintre intelectualii respectivi au propulsat înclinația spre fanfaronadă și spirit cazon mai mult decât era înclinat el însuși să etaleze. De altfel, s-au făcut diverse comparații interesante între carlism și ceaușism, dar este evident că boom-ul economic din ultimele două domnii ale lui Carol nu poate fi în niciun fel concurat de situația economică ulterioară.
Separarea apelor politice de aspectele culturale și artistice ar fi imperios necesară. Conivențele însă între Carol al II-lea și mișcarea legionară dau și acum bătaie de cap celor care i-ar dori o completă reabilitare. În acest sens, Prof. Virgil NIȚULESCU, ca și fostul vicepreședinte CPUN de odinioară, Dl Cazimir IONESCU, au pledat pentru recunoașterea doar a meritelor, câte au fost, mai ales ca și ctitor al unor importante ansambluri arhitectonice din Capitală, și respingerea unei judecări contra-factuale în plan istoric, care nu ar mai servi unei evaluări lucide asupra impactului domniilor atât de controversate ale fostului monarh.
În intervenția mea, spre final, spre a sugera o apropiere mai pronunțată față de obiectivele proiectului evocat mai sus, formularea unui nou design comprehensiv de țară, am insistat pentru a ne aminti și medita mai curând asupra a două momente culturale de reală efervescență: mișcarea din jurul revistei ”Criterion” și, ulterior, aceea prilejuită de promotorii revistei ”Simetria”, începând cu 1939. Nu a fost destul răgaz să clarificăm rolul de așa-zisă ”eminență cenușie” a Prof. Nae IONESCU, dar am relevat că, totuși, fascinația lui Mircea ELIADE sau a lui Emil CIORAN pentru el au avut o bază solidă.
În ansamblu, cred că dezbaterea s-a dovedit extrem de utilă, mai ales întrucât este conectată la o campanie mai amplă, cu ocazia aniversării centenarului modernității Statului Român, intitulată ”Start spre Centenar”. Ideea ar fi că, până la preluarea Președinției UE de către România, în 2019, să se reușească prefigurarea unei altfel de Românii, mult mai aproapte de ceea ce își doresc mai cu seamă tinerii de astăzi, care n-au cunoscut nici derapajele dictaturii regale, nici ale celei comuniste. Așadar, punerea în lumină a diverselor modele societale și de evoluție pe calea europenizării prezentate în cadrul expoziției ca un background pentru dezbatere publică și-ar putea dovedi utilitatea și ajuta la reformatarea în profunzime a modelului identitar românesc.