Tag Archives: CIO-SUERD

27nov./18

Lansarea hărții interactive și ghidului practic INTERREG ”Attractive Danube”

Reuniune Specială, Sala de Consiliu – Ministerul Comunicațiilor – 12 decembrie 2018

Comunicat de presă

Pentru experți, consultanți, manageri, cercetători și inovatori, exercitarea Președinției Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) de către România reprezintă o șansă unică privind agregarea de noi consorții parteneriale și îmbunătățirea expertizei, mai ales în context macroregional. Întrucât toate județele țării sunt eligibile pentru un spectru larg de proiecte dunărene, cu ocazia finalizării proiectului INTERREG ”Attractive Danube” privind instrumentele de planificare și de lucru în domeniul turistic și al inovării urbane, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul SUERD (CIO-SUERD), proiect fondat în anul 2012 de Fundația EUROLINK-Casa Europei, în parteneriat cu Academia Română, sprijină desfășurarea sesiunii de informare, documentare și ghidaj referitoare la diseminarea bunelor practici legate de interconectarea tuturor zonelor și regiunilor din Statele Membre SUERD în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Transnațional Dunărea. Evenimentul este găzduit la Sala de Consiliu a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), în data de 12 decembrie 2018.

Continue reading

10oct./18

Academia Dunăreană a Inovării Macroregionale

A fost lansată Academia Dunăreană a Inovării Macroregionale –
formarea specialiștilor SUERD în proiecte și afaceri dunărene
București, 9 octombrie 2018

 

În ajunul Forumului Anual al Dunării de la Sofia, când România urmează să preia Președinția Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), în data de 9 octombrie 2018, la sediul Palatului Învățământului, Științei și Culturii din Capitală, au avut loc lucrările Conferinței finale de evaluare a campaniei ”REGIONAL DANUBE STRATEGY SUMMIT”. Din Consorțiul Organizatoric au făcut parte: Asociația ”Comunitățile Locale Riverane Dunării” (CLDR), membră a Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (CoDCR); Fundația EUROLINK – Casa Europei, membră a European Network for Education and Training (EUNET), Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect fondat în parteneriat cu Academia Română; Fundația România de Mâine și Centrul USH Pro Business.

Continue reading

26sept./18

Oportunitate sporită de cooperare macroregională prin lansarea Academiei Dunărene a Inovării Integrale

Conferința de evaluare ”REGIONAL DANUBE STRATEGY SUMMIT” – București, 9 octombrie 2018

Anunț de presă

Demararea procesului de implementare a noii guvernanțe a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) la nivel național, prin H.G. 462/28.06.2018, deschiderea Punctului Focal – Secretariatul Tehnic SUERD la București, în tandem cu Municipalitatea Viena, precum și apropiata preluare a Președinției SUERD de către România cu ocazia Forumului Anual al Dunării (Sofia, octombrie 2018) oferă oportunitatea deosebită atât a revigorării Strategiei Macroregionale, cât și a conturării/prioritizării acelor inițiative și proiecte cu valoare adăugată dunăreană care dobândesc șanse sporite de promovare și de finanțare concretă.

Continue reading

13sept./18

Lansarea cursurilor post-universitare SUERD sub auspiciile Academiei Dunărene a Inovării Integrale

Lansarea cursurilor post-universitare SUERD
sub auspiciile Academiei Dunărene a Inovării Integrale
~ Cluj/Timișoara/Craiova – septembrie 2018 ~

În contextul seriei de conferințe, susținute succesiv în centrele universitare Cluj Napoca, Timișoara și Craiova, organizate sub genericul ”REGIONAL DANUBE STRATEGY SUMMIT”, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect fondat de Fundația EUROLINK-Casa Europeiîn parteneriat cu Academia Română (2012), alături de Asociația CLDR, membră a Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (CoDCR, Viena), organizație europeană care a pus bazele Rețelei Comisarilor Dunăreni (Budapesta, octombrie 2017), a fost lansată noua serie de cursuri inter-disciplinare on-line și studii strategice avansate ce se vor derula, începând din acest an, sub auspiciile proiectului educațional ”Academia Dunăreană a Inovării Integrale”, ale cărei baze au fost puse, în parteneriat cu Danubius Academic Consortium (DAC), cu ocazia Dialogului Financiar Dunărean, ca proiect prezentat și selectat cu sprijinul DG REGIO- Comisia Europeană (Bratislava, Banca Națională a Slovaciei – 2016).

Continue reading

19iun./18

În cadrul Proiectului internațional ”Universitatea Dunăreană a Inovării Integrale” (lansat Bratislava, 2016)

Traininguri Interdisciplinare de Vară online pentru Experți și Inovatori certificați CIO-SUERD, proiect în parteneriat cu Academia Română (fondat 2012) 

CIO-SUERD – Catedra Internațională Onorifică ”Jean BART” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării – reprezintă un proiect fondat în anul 2012, în parteneriat de către Fundația EUROLINK-Casa Europei, Membră European Network for Education and Training (EUNET, Germania) și Europe’s People’s Forum (EPF, Bruxelles) și Centrul de Biodiversitate ”Acad. David DAVIDESCU” al Academiei Române, inițiat în contextul formării celor patru macro-regiuni pilot ale Uniunii Europene și al procesului de internaționalizare și inovare a educației, ce are loc pe plan global.

Continue reading