Noul cadru al Programului INTERREG Europe oferă cooperării macro- și inter-regionale o gamă extrem de largă de oportunități de colaborare și finanțare, încă slab valorificate de către autoritățile publice, mediul de afaceri și agențiile, centrele de cercetare și ONG-urile tematice din România. În plus, prin Programul Operațional Regional, este deschisă acum Axa de finanțare dedicată în mod expres Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), aferentă județelor de pe malul Dunării, cu o estimare totală de 500 milioane euro.