~ Sumar Executiv al Forumului cu ocazia Zilei Maritime Europene în România și Zilei Internaționale a Dunării (București, 29 iunie 2023) ~
Sub egida Comisiei Europene – DG MARE, precum și în cooperare cu Centre Européen Robert Schuman in Scy-Chazelles (Franța) și cu sprijinul Programului European „Citizens, equality, rights and values – CERV”, în data de 29 iunie 2023, la sediul Consiliului Consultativ al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) al MAE, coordonat executiv de USH Pro Business , în contextul marcării Zilei Maritime Europene în România, precum și a Zilei Internaționale a Dunării, a avut loc dezbaterea și adoptarea prin consens de către participanții din partea societății civile a Foii de Parcurs privind dezvoltarea durabilă și incluzivă prin interconectarea dintre Rin, Dunăre și Bazinul Mării Negre prin Portul Constanța. Inițiatorul principal și promotorul acesteia este Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD), fondată în 2012, prin parteneriatul dintre Fundația EUROLINK-Casa Europei și Academia Română, care reprezintă prima Platformă de Internaționalizare a Educației în România, focalizată concret pe cele mai solicitate specializări de tip interdisciplinar în domenii de vârf, combinând toate metodele de învățare, conform recomandărilor exprese ale UNESCO, Consiliului UE și Comisiei Europene privind ”lifelong learning”: online, live, hibrid, blended learning. Catedra furnizează de peste un deceniu certificări profesionale, recomandări și consiliere specializată în domeniile: project management; ESG/dezvoltare durabilă; servicii medicale și de asistență socială integrate; marketing și promovare a OMD-urilor; economie circulară; dezvoltare și inovare urbană – smart & resilient city; bioeconomie, inovare și bună guvernanță; diplomație internațională etc. Totodată în parteneriat cu ”Euro Market “ (Iași), sunt disponibile cursuri de formare în domeniul DPO, GDPR și Dezvoltare Durabilă. Coordonarea este asigurată de Consiliul Științific Consultativ sub autoritatea academică a Prof. Dr. Habil Eric GILDER, actualmente profesor asociat al Catedrei Internaționale UNESCO a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, care a oferit și o prezentare-pledoarie în favoarea extinderii educației alternative pe toată durata vieții pentru adulți și în România.
1. Reuniunea a avut loc cu amabilul sprijin și în prezența reprezentanților unor prestigioase organizații și instituții europene/românești, printre care menționăm: Comisia Europeană – DG MARE și Reprezentanța Comisiei Europe în România; World Centre for Excellence of Destinations (CED-Montreal), membru afiliat UNWTO (Organizația Mondială a Turismului); Fundația Steinbeis – Europa (Landul Baden-Württemberg, Germania); Ministerul Afacerilor Externe – Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență și Biroul SUERD; Departamentul de Dezvoltare Durabilă al Guvernului României; Academia Română; Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu; Uniunea Arhitecților din România etc.
De la Bruxelles, Directorul General al DG Afaceri Maritime și Pescuit al Comisiei Europene, Charlina VITCHEVA a adresat în mod special un mesaj oficial de felicitări și urări de succes adresat organizatorilor evenimentului din România. Totodată, a fost adresată invitația alăturării tuturor stakeholderilor motivați să se ralieze inițiativei lansate în 2022 de UE în cadrul Programului Horizon Europe ”Restore our Ocean and Waters by 2030”(Restaurarea Oceanelor și apelor până în 2030), precum și să-și înscrie proiectele pe platforma dedicată ”Sustainable Blue Economy” (Economie Albastră Sustenabilă), consacrată domeniilor-cheie de acțiune privind procesul de redresare și sprijinire a rezilienței / creșterii albastre în curs de implementare.
Documentul supus dezbaterii, denumit generic RoadMap (Foaie de Parcurs), propus de societatea civilă/mediul academic prin Catedra Internațională Onorifică Jean Bart” (CIO-SUERD), coordonatoare a rețelei Comunităților Locale Riverane Dunării din cadrul Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (Ulm, Germania), a ținut cont de condițiile dramatice speciale, din punct de vedere geo-politic și economic, în care a avut loc și acest eveniment, precum și în marja Inițiativei celor Trei Mări, care are în vedere în special viitoarea perioadă de după încetarea războiului și de reconstrucție vizată. Plecând atât de la împlinirile, cât și de la componentele încă scadente ale transpunerii în practică ale Agendei Marine și Maritime UE, a Inițiativei asupra Creșterii Albastre pentru cercetare și inovare la Marea Neagră, precum și a realităților geo-economice actuale, a fost formulat un set de 7 solicitări și propuneri concrete vizând completarea și îmbunătățirea cadrului legislativ și administrativ din România; recentrarea abordării asupra coridoarelor interne ale afluenților Dunării prin măsuri inteligente privind navigabilitatea, turismul, conservarea biodiversității, promovarea brandurilor ospitalității de excelență prin OMD, digitalizarea etc.; inovarea urbană incluzivă prin planificare teritorială, standardizare urbană și guvernanță participativă de tip multinivel; reintegrarea Portului și a Municipiului Constanța ca zonă fanion în favoarea interconectării cu zona Rinului – Bazinului Superior al Dunării; trecerea la abordarea incluzivă privind reducerea decalajelor sociale prin creșterea gradului de inovare, transparență decizională și combatere a corupției; regândirea mai pragmatică a planificării și cooperării teritoriale, îndeosebi prin proiecte transnaționale de tip ”hard” în favoarea creșterii, stabilității și prosperității cetățenilor.
Pe de altă parte, atât reprezentantul Consiliului Consultativ SUERD, Dr. Costin LIANU, cât și reprezentantul Biroului SUERD al MAE, Dr. Valentin PANAIT, au evocat succint tabloul provocărilor și oportunităților actuale și de perspectivă imediată strâns legate de procesul implementării Strategiei Dunării în cursul Președinției Sloveniei, precum și din perspectiva orientărilor prefigurate prin preluarea din octombrie 2023 a Președinției SUERD de către Austria, stat co-fondator în domeniu, alături de România. În același context au fost evocate drept bune practici proiectele de cercetare/inovare cu puternic impact economic și antreprenorial gestionate atât de USH Pro Business, cât și, pe de altă parte, de consorțiul coordonat de Fundația Steinbeis, din care face parte și Institutul Deltei Dunării din Tulcea.
2. La finalul evenimentului, a avut loc o scurtă ceremonie festivă prin care au fost conferite unor organizații și personalități Titlul și Diploma Specială de Excelență ”Black Sea-Danubian Social & Economic Innovator” pentru realizările deosebite ale acestora în diverse arii de expertiză și acțiune: Maria ȚOGHINĂ, realizator ”Serviciul de Noapte” – Radio România Actualități; Dragoș Cosmin Lucian PREDA, fost Secretar de Stat/Expert în domeniul comunicațiilor; Portalul CaleaEuropeana.ro; Claudiu VUȚĂ, coordonatorul ”Project-E” (partener DW România); Black Sea Maritime CyberSecurity Centre al Universității Maritime Constanța; Călin George SILAȘ – ”Banking Timișoara”; The CSR Agency; Vladimir MITEV – ”Bridge of Friendship” (Sofia).
Consorțiului Organizatoric al evenimentului: Fundația EUROLINK – Casa Europei, Membră EUNET – European Network for Education & Training, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), Reprezentanța Dunăre-Marea Neagră a World Centre for Excellence of Destinations, membru afiliat UNWTO – Organizația Mondială a Turismului, USH Pro Business, Fundația România de Mâine – Universitatea Spiru Haret.
Parteneri Media Asociați ai Catedrei Internaționale ”Jean Bart”: Agenția Națională de Presă AGERPRES, Radio7, Opinia Națională, Juridice.ro. Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, PRwave.ro, Comunicații Mobile, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economica, BrandInfo.ro, SmartFinancial.ro, 24PHarte.ro, „Danubius infolio”, Tomisul Cultural, Buletin Dunărean.
Textul integral al Foii de Parcurs poate fi consultat pe siteul http://ciosuerd.houseofeurope.ro/
Pentru conformitate,
Secretariatul Tehnic CIO-SUERD ”Jean Bart”
c/o EUROLINK-Casa Europei
București, 30 iunie 2023